CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 358 / 2015

Dosar nr. 280 / 2015

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi

 

Analizând propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B94 din 18.03.2015,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:

1. Propunerea legislativă are ca obiect completarea art.51 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi cu 16 noi alineate, intervențiile legislative vizând, potrivit Expunerii de motive, „revizuirea actualului cadru legal privind pensia de care beneficiază auditorii publici externi/controlorii financiari, întrucât a fost anulat dreptul la «pensia de serviciu», ca efect al aplicării prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și ale Legii nr.263/2010 privind sistemul public de pensii”.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.l) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.

2. Semnalăm că, potrivit prevederilor art.42 din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după titlu trebuie inserată formula introductivă care, în cazul legilor, are următoarea redactare:

„Parlamentul României adoptă prezenta lege

3. La partea dispozitivă a art.I, având în vedere faptul că, ulterior republicării, Legea nr.94/1992 nu a mai suferit intervenții legislative, precum și pentru rigoare normativă, este necesară reformularea, astfel:

„Art.I. - La articolul 51 al Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.238 din 3 aprilie 2014, după alineatul (1) se introduc șaisprezece noi alineate, alin.(2)-(17), cu următorul cuprins:”.

4. Pentru rigoare normativă, este necesar ca teza a doua a art.I alin.(2) să fie reprodusă în continuarea tezei întâi, și nu ca alineat distinct, așa cum figurează în proiect.

5. La norma propusă pentru art.51 alin.(4), pentru rigoarea exprimării, este necesară înlocuirea sintagmei „prevăzută la alin.(2), la cuantumul pensiei se adaugă 1%” cu sintagma „la cuantumul pensiei prevăzută la alin.(2) se adaugă 1%”.

6. La norma propusă pentru art.51 alin.(5), pentru precizia normei, recomandăm înlocuirea sintagmei „Pensia se acordă la cerere” prin sintagma „Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite”.

7. La norma propusă pentru art.51 alin.(7), referitor la soluția acordării cuantumului celui mai avantajos, norma ar putea fi reformulată, similar cu alte propuneri de acte normative care vizează instituirea unor pensii de serviciu, astfel:

„(7) La îndeplinirea condițiilor de pensionare prevăzute la alin.(2)-(6), persoanele care au îndeplinit funcția de auditor public extern optează pentru pensia calculată conform prevederilor prezentului articol sau pentru pensia calculată în condițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.”

8. Semnalăm că art.51 alin.(11) și (17), prin conținutul lor, ar putea să se constituie prevederi distincte ale propunerii legislative, marcate ca art.II și III, urmând ca actualul art.I să aibă doar 1-14 alineate, iar art.II să devină art.IV.

9. La art.II alin.(2), precizăm că, potrivit art.55 alin.(2) din Legea nr.24/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de elaborare al normelor de aplicare nu depășește, de regulă, 30 de zile, și se calculează de la data intrării în vigoare a actului normativ de bază și nu concomitent cu acest eveniment legislativ.

Pe cale de consecință, textul va fi reformulat, astfel:

„(2) În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul României adoptă, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.